duminică, 14 august 2016

Tot despre guvernul tehnocrat

Acum câteva zile s-a făcut rectificarea bugetară. Am văzut o parte și era pur și simplu din alt film decât cele de până acum. Ministrul sănătății a spus că adaugă medicamente pe lista de medicamente compensate și fonduri pentru o strategie contra prescrierii de antibiotic în spitale ca prevenire pentru infecțiile nosocomiale. Ministrul muncii spune că se vor corecta ajutoarele sociale iar ministrul educației spune că va da bani profesorilor care i-au câștigat în instantă și celor în aceeași situație pentru ca li se cuvin.

Nimic pentru campania electorală sau pentru pomeni electorale.

Pe de altă parte la anumite televiziuni unde ajung când schimb canalele apar mereu burtiere cu ce au mai făcut prost tehnocrații, cât de mare dezamăgire este tehnocrația. Fără vreun motiv serios sau fără să existe măcar vreun motiv. Iar televiziunile astea au și un public neobișnuit să gândească singur care îi ascultă și îi crede. Este greu de crezut dar la noi o mulțime de oameni nu judecă singuri și așteaptă să li se spună ce să creadă.

Presa e liberă în România iar CNA-ul, care ar trebui să monitorizeze și să pedepsească derapajele este pus politic și închide ochii. Singura soluție este ca cei denigrați să îi dea în judecată pe așa zișii jurnaliști dar poate au alte lucruri mai importante de făcut.

Aș vrea foarte mult ca acest alt film să continue ani buni de acum încolo, mă face optimistă în ce privește viitorul aici.

joi, 18 februarie 2016

Presedintele vs Antena 3

Mare scandal mare zilele astea cu Antena 3. Presedintele a facut o afirmatie ca ANAF a procedat heirupist cand I-a somat pe cei de la Antene sa elibereze sediile care acum apartin statului.

Eu am vazut la Starea Natiei ca inca exista procese pe rol pentru sediile respective, daca e adevarat atunci somatia de eliberare e ilegala.

Pe de alta parte presedintele este acum acuzat ca ia apararea celor de la Antene, probabil i se imputa motive electorale.

Adevarul e la mijloc. Strategia de comunicare a presedintelul lasa mult de dorit.

Dar exista un principiu pe care eu il sustin, citat din Ion Ratiu: " Voi lupta pana la ultima mea picatura de sange ca sa ai dreptul sa nu fii de acord cu mine. "





Eu sint de acord cu Dragos Patraru:

marți, 18 noiembrie 2014

Cum se explica scorul si prezenta la vot

Toata lumea se intreaba ce poate explica prezenta la vot. A fost de 62%, cea mai mare din 2000. Si Ponta a luat bataie cu 55% la 45%, cu 10 puncte procentuale diferenta.

Am citit cu mult amuzament cum toti de la PSD se intreaba - cum dom'ne s-a putut intampla asa ceva. Nu poate sa fie doar scandalul voturilor din diaspora.

Eu ii cred pe cei care spun ca sint mai multe lucruri. 

Prima - faptul ca noua generatie, cei care au acum 25 de ani, sint mult mai implicati decat parintii lor in viata publica. Sint mult mai dispusi sa se implice, sa iasa in strada si sa isi ceara drepturile. Si care nu sint manevrabili, azi sint cu Iohannis dar daca el va dezamagi nu il va ierta nimeni.

A doua - a existat un candidat, Iohannis, care nu este un politician tipic si a avut masiv in spate suportul oamenilor care au vazut ce a facut la Sibiu. Si care a avut masiv suportul in Ardeal. Cred ca a reusit sa convinga cu promisiunea ca daca i se va da increderea va face treaba. 

Si mai este o explicatie pe care o dau eu: aroganta cu care PSD s-a purtat, toate pomenile electorale si manipularea de la toate televiziunile. Nici macar TVR nu a mentionat despre protestele de vineri. Doar ca acum informatia circula si s-a aflat ca au incercat sa ii minta. Realitatea paralela de la televizor a contat pentru mult prea putini. Daca nu ar fi avut intre cine alege atunci ar fi ramas resemnati acasa, asa au iesit sa voteze. As zice eu ca bine au facut.

Politicienii azi

Cred ca toti sint neplacut surprinsi ca uite dom'le oamenii care voteaza conteaza. S-au trezit, nu mai sint doar o masa de manevra plina de oameni prosti care vor doar paine si circ. Trebuie sa muncesti in interesul oamenilor ca sa te voteze pe tine.

Foarte neplacut pentru ei.

Pana acum putin le pasa. Oamenii au de ales intre partide cu aceiasi oameni care se muta dintr-un partid in altul dupa bunul lor plac. De exemplu Catalin Croitoru, fost lider de sindicat, fost PDL, actual PSD care sta la panda pentru momentul cand va putea sa schimbe barca.

Dintr-o data pare ca nu mai merge asa.

Legea aia a amnistiei si gratierii o sa pice maine. Si e doar inceputul, sper eu. Daca Iohannis continua sa ceara reformarea in numele nemultumitilor de clasa politica castigator va fi si el dar si noi toti.


luni, 17 noiembrie 2014

Inca ceva si merg sa ma culc

Concluziile mele din ziua de azi:

- Ponta a pierdut pentru că nu s-a adresat decât masei lui de manevră pe care a desconsiderat-o în văzul lumii. Până și ei s-au prins că le vorbește ca unor proști și s-au revoltat prin neparticipare sau prin vot negativ

- Au facut o propagandă mincinoasă la Antena 3 si România TV, au ajuns pur și simplu să prezinte acolo o realitate paralelă numai cu minciuni. Dar totuși românii care se uită aici nu sînt chiar așa de proști și spălați pe creier, ceea ce e pentru mine o revelație.

- Faptul că a ignorat complet românii din străinătate a înfuriat împotriva lui pe unii care altfel erau nehotărâți sau chiar contra lui Iohannis.

- Facebook a contat mult pentru mobilizarea la vot a celor tineri - care au făcut diferența

- Se vorbește despre intoleranță la părerea celorlalți și împărțirea în două a României. Eu cred că este împărțită din cauza politicienilor ultimelor decenii, care au fost un model foarte prost. Dacă asta se va schimba atunci și divizarea va înceta. Și este împărțita de drept de interese diferite, interesele asistaților social diferă de cele ale celor cu venituri mari, nu ai ce face despre asta.

- Am să iau tot timpul partea celor care au alte opțiuni cu ale mele și le exprimă public. Este dreptul lor și așa fac și eu.

Am destul de multe speranțe de la noul președinte Iohannis. Prima ar fi că aș vrea să fie așa cum a promis, altfel și normal.

Televiziunile nu mai ignora oamenii din stradă și CNA începe să sesizeze derapajele incalificabile. Dacă ieșea Ponta mă îndoiesc că se întâmpla așa.

Gata. Noapte bună. Mă bucur pentru ce s-a întâmplat azi.

duminică, 16 noiembrie 2014

"Daca se dovedeste ca numarul celor care voiau dar n-au reusit sa voteze este mai mare decat diferenta dintre candidati, Curtea poate invalida alegerile."

Moise Guran, pe pagina de Facebook:

"Daca se dovedeste ca numarul celor care voiau dar n-au reusit sa voteze este mai mare decat diferenta dintre candidati, Curtea poate invalida alegerile."

Este important ca cei care stau la coada sa se semneze ca sa dovedeasca faptul ca au vrut sa voteze si nu au reusit.

O sugestie, tot pe pagina lui Moise Guran:

Ma adresez celor care se afla la cozile de la sectiile de vot din DIASPORA.
Ca sa dati un sens statului la coada (de la aceasta ora este posibil sa nu mai vedeti sensul sa va asezati la coada, fiind evident ca nu o sa mai puteti vota pana la ora 21 si deci sa nu mai doriti sa va asezati) va sfatuiesc sa faceti liste pe care sa le transmiteti din spatele cozii spre intrarea in sectie.
Puneti pe lista un numar, numele vostru si nr de telefon ( ca sa puteti fi gasiti). Listele raman la cei din fata si, cand ajungeti (cei care ajungeti) sa votati, va taiati de pe lista, astfel incat in final sa ramana acolo doar cei care au vrut sa voteze si n-au mai apucat.
Este un mod de organizare (nu stiu daca cel mai bun). Aveti grija ca dupa inchiderea sectiei de votare sa xeroxati listele si sa inmanati observatorilor independenti, dar si sa le transmiteti catre BEC sau cui mai considerati voi necesar.

Azi când am votat nu era aglomerație la școala unde am votat dar m-am mai învârtit prin oraș și era plin de oameni pe stradă, cu copii. Atmosfera. așa cum o văd eu, e destul de încordată, iar sînt chemări să iasă oameni în stradă. 

Cum e cu votul in diaspora

Am citit eu un comentariu elevat al lui Mirel Palada ca in strainatate sint doar 1% dintre romani. Dar atunci nu inteleg de ce nu au facut ce trebuia ca sa fluidizeze votarea, de ce nu au facut mai multe sectii de votare sau orice altceva? Ar fi evitat si demonstratiile masive din ultimele doua saptamani, ar fi dovedit respect pentru toti care vor sa voteze si profesionalism.

De ce nu au facut-o?

Aveau mai multe optiuni, cea mai simpla sa adauge mai multi oameni/stampile si sectii de votare, una mai complicata dar fara probleme era sa faca o ordonanta de urgenta care sa permita mai multe sectii de votare.

Explicatia mea:

1. au musamalizat demonstratiile, cele de vineri nu au fost prezentate nici macar in jurnal la TVR. Ca sa nu mai zic de televiziunile aservite. Sint siguri ca romanii care ii voteaza pe ei nu sint influentati si nu le pasa. Restul, cei care au alta parere, sint prosti, nu conteaza.

2. votul din diaspora poate face diferenta. Din ce am citit eu in tara sondajele arata 50-50%, votul din diaspora va face diferenta. Asta e batalia

Sper sa iasa si aici cat mai multi tineri sa voteze, in locul celor din diaspora care nu vor apuca azi.

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Dorel Vișan în campanie electorală

Ieri seara am vazut la Realitatea TV pe Dorel Vișan (ca susținător a lui Victor Ponta) și Florin Zamfirescu, susținător a lui Klaus Iohannis.

Eu sînt de acord cu Florin Zamfirescu, cu absolut toate argumentele lui și felul cum le-a spus. Jos Pălăria!

Dar mi-a plăcut foarte foarte mult de Dorel Vișan. Eu nu a ales să combată pe aceleași argumente ale susținătorilor lui Ponta, mai mult sau mai puțin plătiți. El a spus că îl cunoaște personal pe Ponta și că i-a plăcut că a știut să recite din Eminescu. Și a spus asta de mai multe ori.

Esența a ceea ce a zis el este că noi sîntem oameni și trebuie să judecăm ca oamenii pe alți oameni. Mi-a plăcut foarte mult!

Cred ca așa ar arăta o campanie electorală ideală (nu există pe nicăieri din câte știu eu), să vorbim mai mult despre oameni. Despre noi și despre ei ca oameni. Jos Pălăria!

Dacă în campania asta electorală ar fi  făcut campanie oameni de calibrul lor, cu argumentația lor, am fi fost de un milion de ori mai câștigați.

Parerea mea despre pozițiile ireconciliabile din campania electorală

Campania electorală s-a terminat la televizor, nu s-a terminat în online dar nu mai e mult, mâine se va vota. Și nu cred că i-a plăcut cuiva campania asta, marii perdanți sîntem noi toți.

Eu cred că în general în România nu există obișnuința dialogului civilizat, a argumentației pe care să o asculți și să o contrazici cu alte argumente despre subiect și nu despre tine personal. De obiecei se termină cu - ești prost altfel nu ai avea altă părere.

Dar în campania asta electorală a apărut, în plus, revolta.

Revoltă contra guvernului că și-a bătut joc de cei care au vrut să voteze în primul tur de scrutin și nu a făcut nici un gest credibil că vor să rezolve situația. Cei din diaspora nu voteaza cu guvernul deci nu sînt băgați în seamă, nu li se respectă dreptul de a vota. Inadmisibil.

O mare revoltă pentru mizeriile vândute zilnic pe post de argumente pe care cei săraci cu duhul le cred fără să judece. Cei care nu pot să judece singuri sînt masa de manevra a tuturor guvernelor PSD din 1989 încoace, stau cu mâna întinsă și sînt menținuți în starea asta de dependenți de ajutoare sociale pentru a rămâne masa de manevră. PSD a avut constant cele mai multe voturi la toate alegerile din România până acum pentru că ei, dependenții care cred fără discearnământ orice minciună și gogomânie li se spune sînt mulți.

Revoltă pentru faptul că manifestațiile tinerilor din toată țara nu s-au văzut la televizor în direct la nicio televiziune cu vizibilitate mare - doar Realitatea TV a avut un cadran fără să comenteze prea mult. Manifestațiile au fost preluate la inceput doar de Digi24 și Nașul TV din ce am observat eu, ambele cu vizibilitate mică. Sînt mușamalizate pentru masa mare de votanți să nu fie influențați, televiziunile sînt controlate de partidul de la putere la 25 de ani de la Revoluție iar asta mie personal mi se pare inadmisibil.

Iar revolta asta contra unor lucruri care se întâmplă se răsfrânge și către cei care nu îți înțeleg revolta, iar asta face să fie mult mai personală abordarea.

vineri, 14 noiembrie 2014

Basescu la televizor

cheama basistii sa ii dea o lectie lui Ponta.

Am multe multe epitete pentru el in acest moment. El a facut separarea asta si ar trebui sa stea dracului in banca lui. Mai ales ca presedintele nu ar trebui sa se implice in campania electorala.

Eu cred ca toti cei care vor merge duminica sa voteze vor vrea sa nu mai auda de el de acum incolo! Ar fi cel mai bun lucru care s-ar putea intampla. Poate Ponta va ramane fara mentor negativ iar televiziunile aservite vor inceta sa mai injure la infinit un personaj si vor incepe sa isi faca treaba lor de jurnalisti. Poate vor gasi si alte subiecte de discutie.

E un personaj sinistru care si-a folosit tot timpul influenta in interesul personal contribuind din plin la societatea alienata de acum in care exista multa saracie si, cel mai rau, ura.