marți, 19 aprilie 2011

Cum e cu contractele pentru autostrazi

Am citit un articol ca acum constructorii de autostrazi trebuie sa respecte niste norme internationale. Printre care imposibilitatea maririi finantarii cu mai mult de 10% din pretul initial, numai in conditii exceptionale.

Asta pare sa fie si motivul pentru care contracte cu constructori actuali sunt reziliate. Iar in unele cazuri desi contractele sunt reziliate, constructorul poate chiar castiga.

Rezilierea contractului ar putea fi, în anumite condiţii, chiar o mană cerească pentru cei trei constructori. Prima condiţie ar fi ca CNADNR să nu le perceapă penalităţi de întârziere prea mari. În al doilea rând, urmează să fie făcută inventarierea lucrărilor executate până la acest moment, iar constructorii să fie plătiţi în funcţie de stadiul acestor lucrări. Dacă volumul decontat va fi peste cel realizat efectiv, atunci cei trei constructori vor obţine profit. Doi din cei trei vor avea şi lucrări pe tronsoane ale autostrăzii Nădlac-Sibiu (Spedition UMB pe Timişoara-Lugoj şi Euroconstruct 98 pe Orăştie-Sibiu). Aici plăţile la lucrări vor curge constant deoarece proiectul e finanţat de la UE. De aceea, rezilierea contractului de pe Moara Vlăsiei-Ploieşti le va permite să îşi mute utilajele spre un alt contract unde nu vor exista sincope de finanţare

Parea ca se vede luminita de la capatul tunelului dar m-am inselat, mai e mult pana atunci. Poate sa intervina UE intr-un control mult mai amanuntit a lucrarilor la autostrazi si drumuri din Romania ca fiind de interes european. Ca la fata locului primeaza coruptia si interesul particular.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu