duminică, 17 iulie 2011

Profesionistii nu sunt apreciati in Romania

In Romania sa fii profesionist nu e mare lucru.

Totul se leaga.

Atragerea fondurilor europene este de 3%. De ce? Pentru ca nu are cine sa faca proiectele asa cum se cere desi nevoie de canalizare, drumuri, scoli este peste tot. Primariile angajeaza functionari nu pe baza de competente sau de concurs ci mai mult pe baza relatiilor, tot primariile fac licitatii unde castiga firme prietene sau dependente nu neaparat competente.

Bacalaureatul a fost promovat de mult prea putini daca au existat camere de supraveghere si presiuni anti frauda. Pana acum marea masa de absolventi care nu meritau sa ia bacalaureatul ajungeau studenti la universitati particulare patronate de apropiati ai partidelor politice iar apoi erau angajati in sistemul de stat. Acolo unde nu conteaza competentele si oricine poate invarti hartii in marea birocratie.

Unii politicieni sunt agramati sau semidocti iar nivelul studiilor universitare nici nu conteaza in CV. Insusi presedintele declara ca elevii trebuie sa invete doar sa caute pe Google ca in rest se descurca ei. Deciziile economice sau din alte zone sunt politice, nu conteaza parerea specialistilor, ei nici macar nu sunt angajati de stat. Toti care sunt profesionisti pleaca in mediul privat sau emigreaza pentru ca la stat nu sunt apreciati corespunzator nici material nici profesional.

Nici oamenii de rand nu apreciaza profesionistii. In discutiile despre vaccinuri doctorii au bube in cap iar cei care declara ca vaccinurile omoara sunt mai crezuti. Campania de vaccinare contra HPV a avut un succes impresionant de mic. Am cautat cancer pe Google si a 5-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a din peste 1 milion de rezultate sunt despre tratamente naturiste neomologate - ceea ce inseamna ca ele sunt cele mai vizitate. Marea majoritate a celor care cauta pe Internet informatii cred in asemenea tratamente desi specialistii avertizeaza ca ele intarzie tratamentele alopate si impiedica vindecarea.

In societatea actuala sa fii profesionist nu e cel mai important lucru, nu este evaluat corect si nici incurajat la copii. Vom avea de suferit mult timp din cauza asta si cel mai bun lucru ar fi ca toti copiii sa isi doreasca sa devina profesionisti in orice domeniu isi vor alege sa profeseze.

luni, 11 iulie 2011

Meciul lui Bute

Duminica seara noi eram pe drum spre Bucuresti pe la 10 si jumatate, erau foarte putine masini pe strada. Si ascultam la radio relatari de la gala. Toti romanii erau lipiti de televizoare si au iesit in strada dupa ce meciul s-a terminat.

Ma gandeam azi ca a fost un eveniment international. Poate nu e cel mai vestit eveniment de box, poate nu e chiar asa vizionat in strainatate pe cat se lauda organizatorii.

Inainte sa inceapa a fost scandal de ce au chemat VIP-uri internationale pe banii publici. Nu poate sa fie un eveniment high class daca e pe bani publici pentru ca inseamna bataie de joc la adresa romanilor. Desi cred ca romanilor le-a placut sa auda de star-uri de la Hollywood in audienta.

Si acum dupa sunt scandaluri. Nu se poate sa se bucure cu totii, unii trebuie sa fie nemultumiti.

joi, 7 iulie 2011

Romania - aliat al Israel-ului din motive economice

Romania a declarat ca nu recunoaste statul Palestinian dupa o vizita oficiala a lui Benjamin Netanyahu. Benjamin Netanyahu a venit sa ceara suportul Romaniei si in schimb ofera relatii comerciale - printre care si oportunitatea de a comercializa branza de casa in Israel.

Este bine daca si relatiile economice sunt serioase.

miercuri, 6 iulie 2011

Tot despre bacalaureat

Am vazut un articol ca cei cazuti acum la Bac vor fi angajati necalificati la negru. Din cauza ca au cazut la Bac.

Eu cred ca absolventii slabi de liceu ajung inevitabil cotizanti la facultatile private unde nu conteaza nivelul pregatirii si diplomele se dau foarte usor. Stiu pe cineva care are o diploma la o universitate particulara si a cumparat majoritatea examenelor.

Unele companii nu angajeaza absolventi de facultati particulare pentru ca nivelul scazut de pregatire este cunoscut. Castiga numai proprietarii facultatilor particulare, nu si absolventii.

Poate ar trebui ca parintii sa isi dea seama ca o diploma de studii superioare la o facultate particulara conteaza mai putin decat experienta intr-o meserie, indiferent care ar fi ea. Iar elevii ar trebui sa stie ca e important sa invete ca sa obtina o diploma, iar in felul acesta diploma de bacalaureat chiar va conta.

Basescu vs Rusia

Basescu spune minuni despre regele Mihai. Rusii reactioneaza la nivel de minister de interne, ministrul roman cere explicatii. Explicatiile vin la summit-ul NATO-Rusia unde presedintele Rusiei il critica pe Basescu.

Nu isi imagina Basescu ca afirmatiile lui vor face inconjurul lumii. Lui putin ii pasa ce se spune despre ce spune el. El este presedinte jucator.

Intre timp la noi se vorbeste numai despre Bac. Alegatorii vor uita, unii chiar sunt de acord cu Basescu, regele trebuia sa stea aici si sa lucreze la Canal ca sa fie erou national.

Licenta si ponderea in studiile universitare

Cand am terminat eu Politehnica examenul de licenta consta in 3 examene din materiile relevante. Separat de sustinerea proiectului de diploma.

Acum pentru diploma de licenta nu se mai da un examen de licenta si un proiect de diploma ci doar se sustine o lucrare.

Diploma de licenta sau de master se da daca toate examenele din timpul ciclului de studii sunt promovate si daca lucrarea prezentata primeste, similar, nota de promovare.

marți, 5 iulie 2011

Camere anti coruptie

Ca sa nu mai existe coruptie la ghisee ar fi bune niste camere de luat vederi :) Sa se vada tot.

Dar cred totusi ca a trecut vremea cand functionari de ghiseu primeau bani ca sa dea mai repede un cazier sau un pasaport. Acum se dau spagi la doctori pentru pensii de handicap sau pentru acte.

Eu as pune camere legal in orice birou de politician sau primar.

Ca la piata

Am avut mai de mult un incident neplacut la piata. Am intrebat o vanzatoare de ce s-au scumpit cartofii fata de saptamana anterioara. Nu era un repros, eram eu curioasa.

Ea a inceput imediat sa tipe la mine, de ce o intreb asa ceva, ca nimic nu mai convine cumparatorilor. Nu mai stiu exact. Nu mai stiu daca am raspuns ceva, probabil ca da, nu conteaza.

M-am razgandit, bineinteles, sa cumpar de la ea. M-am intors sa plec si ea in continuare tipa in spatele meu. Ce mai cumparatori nesimtiti!

Ceva similar mi s-a intamplat recent dupa ce am pus un comentariu pe un blog. Imi spuneam si eu parerea despre o comparatie care s-a pus in discutie.

E plina "blogosfera" de evenimente "placute". Ca'n viata..

luni, 4 iulie 2011

Jurnalismul in Romania

Au fost niste discutii acum ceva timp despre cat de scazuta e calitatea jurnalismului in Romania. Multi jurnalisti aratau cu degetul unii spre altii ca sa justifice nivelul scazut. Alte cauze sunt calitatea slaba a scolii, mogulii, etc. Jurnalistii nu mai sunt liderii de opinie de altadata. Ou sont les neiges d'antan?

Parerea despre jurnalisti o fac jurnalistii insisi. Daca ei spun ca nivelul e slab, de ce ar crede cineva ca nu este? Daca nici un jurnalist nu scapa sa fie balacarit de cel putin un confrate, de ce ar crede cineva ca nu ar avea dreptate? Si cum nici unul nu scapa de balacareala, cu sau fara motiv, nu mai are nici unul credibilitatea pe care in unele cazuri o merita.

Parerea mea: nu e dracul chiar asa negru dar nici roz. Jurnalism nu e in nici un caz sa il injuri pe Basescu la o sueta in direct dar nici nu se intampla numai la televizor. Ca si in alte domenii cei care sunt jurnalisti adevarati nu sunt in prim plan si isi vad de lucru in liniste, ceilalti din lumina reflectoarelor ii ascund si dau impresia ca nu mai exista jurnalisti profesionisti.

duminică, 3 iulie 2011

DSK

DSK a fost eliberat dupa ce au aparut informatii incredibile despre femeia care l-a acuzat de tentativa de viol.

Acesta este cuvantul: incredibile. Eu nu cred ca toate lucrurile rele care se spun despre femeie sunt adevarate. Daca ar fi fost atunci nu ar fi aparut pana acum? Ca ar fi prostituata, traficanta de droguri, fara scrupute, etc.

E un teatru de prost gust.

Am vazut pe Euronews cum s-a prezentat DSK la primele audieri in proces, in huiduieli. L-au huiduit o gramada mare de femei de serviciu de la hotel. Chiar asa, toate erau traficante de droguri si prostituate?

sâmbătă, 2 iulie 2011

Consideratiile lui Basescu despre regele Mihai

Basescu atunci cand a vorbit despre regele Mihai nici nu si-a dat seama ce face. El a spus asa ceva probabil banuind ca multi romani sunt sau vor deveni de acord cu el. Pentru ca la noi e foarte bine primita orice remarca rautacioasa despre personalitati de orice fel. 

Chiar am vazut un reportaj la stirile Antenei 1 in care se vorbea mai intai despre declaratia presedintelui iar apoi reporterul spune ca regele s-a stabilit in Elvetia "unde a avut doi copii", cu o poza a regelui si copiilor in iarba.

Nu si-a pus multa lume problema ca regele a incercat sa ajute din exil Romania. Cel mai evident efort a fost dupa revolutia din 1989 cand regele reprezenta Romania oficial sau mai putin oficial la diferite evenimente.

Basescu ar trebui sa fie mult mai responsabil in declaratiile pe care le face. Minciunile pe care le spune razand despre familia lui sunt una, tampeniile pe care le spune despre personalitati vor fi transmise si peste granita iar el devina si mai putin luat in serios. Ar trebui sa reprezinte Romania si sa produca stiri pozitive nu reactii agresive sau de dezaprobare.