vineri, 6 iulie 2012

Sesizați Avocatul Poporului pentru încălcarea Constituției – model de sesizare

Da, știu, Avocat al Poporului interimar (orice ar însemna asta, că în lege nu apare conceptul) este Valer Dorneanu, un tovarăș de bine, emanat de linia a doua a nomenclaturii în cele mai înalte funcții ale partidului lui Iliescu. Dar instituția Avocatului Poporului este tot a noastră, a poporului. Să ne comportăm ca și instituția ar funcționa. E dreptul nostru să îi cerem să ne reprezinte. Nu e un efort prea mare să îndreptăm această cerere, oficial, individual, cătr Avocatul Poporului.


Copiez mai jos modelul de cerere scris de Otilia Nuțu, de la Expert Forum, pentru a sesiza Avocatul Poporului în legătură cu cel mai important abuz al Guvernului Ponta, limitarea atribuțiilor Curții Constituționale prin ordonanță de urgență. Amintesc că această ordonanță încalcă direct și fără dubii Constituția și că Avocatul Poporului este singurul ce poate sesiza CCR în această etapă.La final sunt și adresele unde trebuie trimisă sesizarea.

Domnului Valer Dorneanu


Avocatul Poporului



Stimate domnule Avocat al Poporului,



Subsemnatul, … [nume, date de identificare] vă solicit să vă exercitați dreptul de a ataca la Curtea Constituțională Ordonanța de Urgență a Guvernului 38/4 iulie 2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 445/4 iul. 2012. Pornind de la următoarele argumente:

• Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale reglementează funcționarea CC, care este instituție fundamentală a statului român, al cărui regim juridic nu poate fi modificat prin OUG conform Constituției României – art. 115(6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului.

• Expunerea de motive a OUG 38/2012 nu conține argumente solide care să susțină invocarea urgenței în acest caz, cu atât mai mult cu cât o propunere legislativă cu un conținut similar a fost deja aprobată în Parlamentul României și se află chiar în aceste zile în fața Curții Constituționale care urmează să se pronunțe cu privire la constituționalitatea respectivelor prevederi.

Curtea Constituțională a sancționat adesea, abuzurile diferitelor Guverne care au utilizat instrumentul Ordonanței de Urgență acolo unde situația reglementată nu prezenta urgență sau acolo unde nu era permisă de Constituție utilizarea instrumentului Ordonantei de Urgență pe considerentul că acest tip de reglementare încalcă o valoare constitutională esențială și anume aceea a respectării Constituției. Modificarea legii Curții Constituționale prin intermediul OUG 38/2012 subminează practic rolul Curții Constituționale de garant al supremației Constituției prevăzut de articolul 142 din Constituția României.

În consecință, vă solicit să interveniți pentru apărarea drepturilor și a libertăților cetățenilor în sensul respectării Constituției atacând la Curtea Constitutională OUG 38/2012 în cel mai scurt timp pentru ca instanța constitutională să poată restabili ordinea constituțională.

Cu considerație,






Puteți să depuneți personal cererea la registratura AvP, sau să o trimiteți prin email sau fax, la următoarele coordonate:


1. prin poştă:
sediul central al instituţiei Avocatul Poporului: Bucureşti, strada Eugeniu Carada nr. 3, sector 3;
birourile teritoriale ale instituţiei Avocatul Poporului: adrese şi numere de telefon


2. prin fax: 021/312.49.21

3. prin poşta electronică (e-mail): avp@avp.ro

Telefon cabinet Avocatul Poporului: 021/312.71.01Dacă trimiteți prin email sau fax, e bine să sunați și să cereți un număr de înregistrare.



Telefon centrală: 021/312.94.62

Persoana de contact pentru relaţii cu autorităţile publice şi relaţii externe:

Doamna Andreea Băicoianu, consilier

Email: avp@avp.ro

Tel: 021/3127101
Fax: 021/3124921

De aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu