duminică, 6 ianuarie 2013

Corbii și idioții

Toată lumea știe că atunci când un om moare în deșert există o mulțime de corbi care zboară deasupra, nu se apropie prea mult cât încă nu a murit dar se reped imediat ce moare.

În România de azi corbii sunt așa-zișii jurnaliști de la așa-zise televiziuni de știri care dau știri așa zis în exclusivitate, în general fabricate, de regulă niște mizerii.

Iar idioții sunt cei care se lasă convinși de ele. Și sunt cu adevărat mulți.

Am văzut ieri la știri niște asemenea idioți. Declarau printre lacrimi că familia maestrului Sergiu Nicolaescu le-a furat lor posibilitatea să aprindă o lumânare pentru el pentru că nu au unde și alte inepții pe care din fericire le-am uitat. Niște corbi i-au convins că ei ar avea dreptul să schimbe dorințele regizorului dispărut sau ale familiei lui. Și i-au convins să se umple de ridicol continuând circul început de ei la televizor.

De un singur lucru îmi pare mie cu adevărat rău: de faptul ca oamenii aștia votează. Susțin votul ponderat de teste de inteligență - dacă un votant are IQ redus votul lui să conteze mai puțin decât al altuia mai deștept.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu